Ce bine e sa ai bunici!

De azi e weekend, adica zilele in care manyi si tatyi nu merg la luku. O sa ma apuc sa-i educ putin si pe ei, ca si pe bubu. Cu el am reusit sa perfectionez arta dresajului. Ca sa va dau un exemplu, el este singurul care stie ce am eu nevoie, fara sa trebuiasca sa spun nimic ma duce la jucarii sau mi le aduce daca nu am chef sa ma misc. De asemenea am descoperit o formula matematica interesanta: cea mai scurta distanta intre doua puncte este la bubu in brate. Cum parcurge respectiva distanta il priveste. L-am educat si cum sa ma duca in brate; tine mainile sub forma de scaun, ca sa pot vedea pe directia de inaintare, adica stau cu spatele la el. Directiile i le comunic prin miscari ale bratelor si uneori ii mai arat si cu degetul locul exact in care doresc sa ajung.
In timpul saptamanii suntem doar noi doi si makababa, asa ca il exploatez cat pot mai bine. Nu-l las sa mearga nici pe olita si il astept la usa de la baie pana iese. Nu inteleg de ce trebuie sa plece de langa mine cand merge la olita. De ce nu poarta scutec? Eu nu vreau sa stau pe olita si atunci primesc scutec. De ce nu face la fel? Greu de inteles oamenii astia mari.